Simularea votului în Parlamentul European
Pe data de 22 mai, Asociația Security Studies and World Politics a facilitat organizarea unui joc de rol la Casa Europa, unde membrii nostri au avut ocazia să fie europarlamentari pentru o zi.
Activitatea a început cu aderarea la unele grupuri politice (de diferite orientări, repartizarea fiind aleatorie) și a continuat cu simularea procesului legislativ din Parlamentul European.
În cadrul acestui joc, am fost implicați în votarea directivelor și amendamentelor propuse, ceea ce ne-a oferit o perspectivă practică asupra modului în care se iau deciziile la nivel european. Pe parcursul zilei, ne-am întâlnit virtual cu președinții grupurilor Parlamentare, cu diverși lobbisti și reprezentanți ai societății civile, ai sectorului non-guvernamental, dar și cu oameni de afaceri, medici, profesori, cercetători, și psihologi.
Scopul acestor întâlniri virtuale a fost acela de a strânge informații esențiale pentru a ne susține punctele de vedere și pentru a înțelege mai bine implicațiile deciziilor noastre din timpul jocului.
La finalul zilei, fiecare partid a trebuit să încerce să convingă celelalte partide să formeze o majoritate, dar și să negocieze cu Consiliul de Miniștri pentru a ajunge la un consens. Am abordat două probleme publice fictive pe parcursul jocului: gestionarea resursei de apă în UE și implantul de cipuri la oameni.
Negocierile au fost intense și pline de provocări, dar ne-au oferit o imagine clară asupra complexității procesului decizional european și asupra importanței colaborării și compromisului în politică. Această experiență ne-a ajutat să înțelegem mai bine rolul europarlamentarilor și al instituțiilor europene în gestionarea problemelor de interes comun.
Participarea la jocul de rol de la Casa Europa a permis studenților să își dezvolte o serie de abilități esențiale:
• Abilități de comunicare: Interacțiunea cu colegii, lobbyiștii și reprezentanții societății civile i-a ajutat pe studenți să-și îmbunătățească modul de exprimare și prezentare a ideilor, când a venit momentul ca ei să vorbească în numele colegilor de partid în ședința de plen, și să îi convingă să voteze pentru sau contra directivelor.
• Negociere și mediere: Negocierea pentru formarea majorităților și ajungerea la un consens cu Consiliul de Miniștri, dar și cu colegii europarlamentari de la celelalte grupuri parlamentare le-a dezvoltat capacitatea de a negocia eficient și de a media conflicte.
• Lucrul în echipă: Colaborarea în cadrul partidelor politice și formarea de alianțe a fost un exercițiu important pentru dezvoltarea spiritului de echipă și cooperare în vederea obținerii unei majorități
•Gândire critică și analiză: Evaluarea propunerilor legislative și a amendamentelor a necesitat analiză critică și discernământ, abilități esențiale pentru luarea deciziilor informate.
• Cunoașterea procesului legislativ european: Participarea la simularea procesului legislativ a oferit studenților o înțelegere practică a funcționării instituțiilor europene.
• Capacitatea de a aduna și utiliza informații: Întâlnirile virtuale cu diverși specialiști și reprezentanți ai societății civile de pe parcursul jocului au dezvoltat abilitatea de a colecta, interpreta și utiliza informații relevante pentru susținerea argumentelor.
• Adaptabilitate și flexibilitate: Adaptarea la diverse scenarii și provocări din timpul jocului a contribuit la dezvoltarea flexibilității și a capacității de a reacționa prompt la schimbări.
• Leadership: Posibilitatea de a coordona echipe și de a conduce negocieri a oferit studenților șansa de a-și dezvolta abilitățile de leadership.
Prin această experiență, studenții au dobândit competențe valoroase care le vor fi utile în viitoarele lor cariere profesionale și înțelegerea profundă a proceselor politice și legislative.
Mulțumim deci @Casa Europa și @FNT pentru experiență dar și tuturor participanților.



