În 2024, conflictul ruso-ucrainean a continuat să evolueze, punând aceleași probleme la nivel global, prezente încă de la începutul invaziei Ucrainei din 22 februarie 2022. Este important de amintit că anul acesta războiul s-a caracterizat prin lupte de uzură mai ales, ambele părți beligerante fiind interesate în menținerea sub control a unor teritorii importante din punct de vedere strategic. Deși ambele țări a înregistrat unele câștiguri teritoriale, acestea nu pot fi considerate definitive pentru soarta conflictului, al cărui final este privit cu incertitudine.

Zonele principale de conflict s-au aflat în regiunea Donbass (estul Ucrainei), unde s-au dus lupte crâncene în Donețk și Luhansk, dar mai ales în zonele din jurul Bahmutului, Avdiivka și Kreminna, pe care ofensiva rusă a încercat să le cucerească, dar apărarea trupelor ucrainene a reușit să facă față atacurilor. Bahmutul rămâne încă un punct strategic important pentru ucraineni, care au căutat să-l recucerească, dar fără succes. Ucraina a încercat să lanseze o serie de ofensive locale în est, dar fără reușite notabile.

În sud, mai exact în Zaporoje și Herson, armata ucraineană a încercat să recucerească teritoriile pierdute. Însă, rușii nu doar că și-au menținut controlul asupra acestora, dar au reușit să încetinească avansul ucrainenilor către Melitopol pentru a bloca ”coridorul terestru” al armatei Federației Ruse către Crimeea. Numeroase atacuri asupra infrastructurii peninsulei (anexată ilegal de Rusia în 2014) au fost lansate, dar nicio operațiune militară semnificativă nu a fost înregistrată pentru recucerirea propriu-zisă a Crimeii. 

De asemenea, o noutate a conflictului a fost pătrunderea armatei ucrainene în regiunea rusă Kursk, ocupând aproximativ 80 de așezări, pe o suprafață de aproape 1,150 de kilometri pătrați. Această ofensivă a fost considerată un atac direct pe teritoriul rus, fiind o acțiune mai rar întâlnită în războiul actual, având un impact semnificativ asupra moralului trupelor rusești și presiuni asupra resurselor acestora în regiunea de graniță.

Totodată, implicarea Coreei de Nord, în favoarea Rusiei, reprezintă un alt aspect important în cadrul conflictului. În luna octombrie, au fost confirmat zvonuri conform cărora Coreea de Nord ar fi trimis 10.000 de soldați pentru a sprijini forțele rusești în Kursk, aflată la granița cu Ucraina. Însă, în noiembrie, estimările indicau că numărul soldaților nord-coreeni ar fi crescut la 12.000, inclusiv aproximativ 500 de ofițeri și trei generali. În mod evident, Coreea de Nord a furnizat și echipamente militare, cum ar fi artilerie cu rază lungă de acțiune sau sisteme de rachete. Susținută de SUA, Ucraina a primit noile rachete ATACMS, permițându-i să vizeze ținte strategice din teritoriul rus. Cu toate acestea, alegerea lui Donald Trump ca noul președinte al Statelor Unite continuă să producă îngrijorări în rândul oficialilor ucraineni privind ajutorul financiar și militar acordat de americani pe viitor.

În perspectiva unei încheieri a conflictului, Slovacia și-a exprimat recent dorința de a găzdui negocieri de pace între Rusia și Ucraina, în încercarea de a facilita o rezolvare diplomatică a conflictului. În noiembrie, președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, a propus un plan pentru înghețarea conflictului în cadrul reuniunii G20, prin menținerea liniilor de front actuale, amânarea aderării Ucrainei la NATO și crearea unei zone demilitarizate în Donbass, cu trupe internaționale ca garanție. Din nefericire, acest plan nu a fost acceptat de toți oficialii țărilor prezente la acest forum.

Autor: Carmen Toader