O criză politică se referă la o stare de instabilitate semnificativă sau de conflict profund în interiorul sistemului politic al unei țări, care afectează în mod negativ funcționarea normală și eficientă a instituțiilor statului. Aceasta poate include dificultăți majore în menținerea ordinii democratice, precum și o scădere semnificativă a încrederii populației în autoritățile publice și liderii politici.

O astfel de criză poate fi marcată de disfuncționalități în activitatea instituțiilor fundamentale ale statului, precum parlamentul, guvernul sau sistemul judiciar, adesea manifestate prin

incapacitatea acestora de a colabora, de a lua decizii esențiale sau de a pune în aplicare politici publice eficiente. În plus, criza este adesea însoțită de tensiuni grave între diferitele puteri ale statului – legislativ, executiv și judecătoresc – care pot duce la blocaje instituționale și la amplificarea instabilității.

În multe cazuri, criza politică este amplificată de incapacitatea sau lipsa de voință a liderilor politici de a identifica soluții pragmatice la problemele urgente ale națiunii. Aceasta poate include gestionarea inadecvată a crizelor economice, sociale sau de securitate, precum și eșecuri în menținerea unui climat de dialog și colaborare între forțele politice. Pe acest fundal, se creează o atmosferă de incertitudine și nemulțumire generalizată, care poate degenera în proteste masive, conflicte sociale și chiar în destabilizare politică pe termen lung.

Când vine vorba de parcursul politic al statelor membre ale Uniunii Europene, criza din 2024 s-a manifestat prin ascensiunea la putere a unor grupări politice de extremă dreaptă, sau cel puțin asociate cu aceasta, pe fondul instrumentalizării unor nemulțumiri sociale, ce nu au fost abordate cu succes de guvernele anterioare. Deși poate părea, la prima vedere, ceva ce afectează în mod individual țările respective, într-un regim izolat, chiar și alegerile ce stau la baza funcționării Uniunii Europene, cele europarlamentare, au trecut printr-o situație similară, populiștii puternic eurosceptici ocupând 111 (aparținând grupurilor Patriots for Europe și Europe of Sovereign Nations) din cele 720 de locuri, dar beneficiind și de susținerea unor europarlamentari din grupul mai moderat ECR (European Conservatives and Reformists).

Așadar, după ce am clarificat faptul că această criză se regăsește la nivel european, am decis să explicăm în cadrul acestui articol cum această situație are în 4 state importante ale organizației regionale, respectiv Franța, Germania, Slovacia și Austria.

Când vine vorba de Franța, un moment definitoriu este cel în care președintele a dizolvat Adunarea Națională, forțând accelerarea alegerilor legislativului, decizie ce a avut loc în contextul victoriilor grupărilor de dreapta extremă în parlamentul european, din dorința de a nu permite acestor forțe să își continue drumul spre putere. În urma acestor alegeri, țara a ajuns să fie guvernată de o coaliție minoritară, compusă din șase partide moderate, liberale, susținută de președintele Emmanuel Macron. Cu 37% din Adunarea Națională, acest guvern este rezultatul demiterii prim-ministrului Michel Barnier, prin prima moțiune de cenzură ce a avut succes din 1962 în Franța. Pe lângă această instabilitate ce își pune amprenta, este necesar să notăm și succesul partidului puternic eurosceptic, anti-imigrare și populist RN (Rassemblement National), a cărui deputați ocupă 127 de locuri din legislatură.

Pe de altă parte, și Germania a avut de a face cu o criză politică. După demiterea lui Christian Lindner de pe poziția de ministru al finanțelor, partidul liberal FDP (Freie Demokratische Partei) a decis să iasă din coaliția de guvernare, intrând în opoziție. Așadar, o moțiune de cenzură a dus la confirmarea căderii conducerii lui Olaf Scholz, anunțându-se și noile alegeri parlamentare, ce vor avea loc pe 23 Februarie 2025. Nici dreapta extremă nu a fost mai prejos –

situația dificilă a permis partidului AfD (Alternative für Deutschland) să-și mobilizeze electoratul și să atragă un procent din ce în ce mai mare din populație de partea lor, lucru evidențiat de numeroasele sondaje de opinie ce pun AfD pe locul al doilea, în urma doar grupării creștin democrate germane.

Slovacia traversează o perioadă de criză politică marcată de ascensiunea lui Robert Fico, un lider cu orientări pro-ruse și viziuni populiste. Fico, fost prim-ministru în mai multe mandate, a revenit în prim-planul politicii slovace, generând controverse atât pe plan intern, cât și internațional. În contextul războiului din Ucraina, Fico a adoptat o poziție critică față de sprijinul occidental acordat Kievului. El a susținut că livrările de arme către Ucraina nu fac decât să prelungească conflictul și a pledat pentru negocieri de pace, sugerând chiar că Ucraina ar trebui să cedeze o parte din teritoriul său pentru a încheia războiul. Această poziție a fost evidențiată

și în apariția sa pe postul de televiziune rus Rossiya-1, unde a criticat abordarea Uniunii Europene față de conflictul din Ucraina și a exprimat dorința de a participa la evenimente în Rusia. Această intervenție a atras critici acerbe din partea opoziției slovace, care a acuzat că Fico prioritizează relațiile cu Moscova în detrimentul problemelor interne ale Slovaciei.

Austria se confruntă cu o criză politică semnificativă, evidențiată de ascensiunea Partidului Libertății din Austria (FPÖ), o formațiune de extremă dreapta condusă de Herbert Kickl. În alegerile parlamentare din 29 septembrie 2024, FPÖ a obținut 29,2% din voturi, devenind prima forță politică a țării. Această creștere a popularității FPÖ poate fi atribuită mai multor factori. Partidul a capitalizat pe temerile legate de imigrație, adoptând o retorică anti-imigrație și

islamofobă, ceea ce a rezonat cu o parte semnificativă a electoratului austriac. De asemenea, FPÖ a profitat de nemulțumirile legate de măsurile restrictive din timpul pandemiei de COVID-19, adoptând poziții sceptice față de vaccinare și restricții, atrăgând astfel susținători din rândul celor nemulțumiți de politicile guvernamentale. În ciuda victoriei electorale, FPÖ nu a obținut majoritatea absolută, ceea ce complică formarea unui guvern fără alianțe. Partidele tradiționale, precum Partidul Popular Austriac (ÖVP) și Partidul Social Democrat (SPÖ), se confruntă cu dilema de a forma o coaliție pentru a exclude FPÖ de la guvernare sau de a colabora cu acesta, riscând astfel legitimarea unei formațiuni cu vederi extremiste.

Autor: Razvan Ionescu și Matei Cercel